Obiective turistice

MANASTIREA PRISLOP

Asezata intr-o poiana, inconjurata de un peisaj mirific, Manastirea Prislop se afla la 13 km de Hateg. De aproape sapte secole, ea reprezinta unul din cele mai importante asezaminte religioase ortodoxe din Transilvania. A fost ridicata in a doua jumatate a secolului al XIV-lea de Parintele Nicodim, ulterior anctificat, considerat astazi drept reorganizatorul si indrumatorul monahismului romanesc la inceputul Evului Mediu. El a venit din Tara Romaneasca, unde titorise manastirile Tismana si Vodita. Manastirea Prislop a fost construita in acelasi stil TRICONC ca si ele si este singura de acest fel din Transilvania. Al doilea ctitor al manastirii a fost Domnita Zamfira, fiica domnitorului muntean Moise Basarab, refugiata in Transilvania dupa moartea tatalui sau. Se spune ca Domnita Zamfira era foarte bolnava cand a venit la Prislop si s-a vindecat band apa din izvorul cu puteri tamaduitoare din curtea manastirii. Mormantul ei se afla in pronaosul bisericii. Avutul cel mai de pret al manastirii este icoana Maicii Domnului facatoare de
minuni, daruita tot de domnita Zamfira in 1580, cand s-a incheiat reconstruirea bisericii.
Unul din staretii manastirii, Ioan de la Prislop, a fost timp de 20 de ani (1585 -1605) Mitropolit al Transilvaniei. Manastirea a avut o existenta zbuciumata. A fost incendiata in 1762 din ordinul generalului Bukow, iar calugarii ortodocsi au fost alungati. Aproape doua secole a apartinut Bisericii Romane Unita cu Roma (greco-catolica). A revenit la cultul initial in octombrie 1948. O luna mai tarziu a fost adus la Prislop Parintele Arsenie Boca. Licentiat in teologie si absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Bucuresti, el este considerat al treilea ctitor al manastirii pentru ca, timp de 41 de ani cat a fost staret si, apoi, duhovnic al manastirii, a reorganizat-o, a reconstruit-o si a pictat-o, dandu-i stralucirea de astazi. Din 1976, Prislopul este manastire de maici. In 1991 a fost infiintat in incinta ei Seminarul Teologic Monahal Sfanta Ecaterina, cu o durata de scolarizare de cinci ani.
Unele maici si eleve isi desavarsesc talentul artistic continuand vechiul mestesug romanesc al pictarii de icoane pe sticla. Scolilor seculare de iconari de la Nicula, Arpas sau Laz li se alatura acum cea de data mai recenta, de la Prislop

Barajul si lacul de acumulare Gura Apei

Pe cursul râului Mare a fost construita o salba de 10 hidrocentrale.
Amenajarea hidroenergetica Râu Mare-Retezat are ca rol atât producerea de energie electrica, cât si regularizarea râului, cu efecte benefice asupra mediului înconjurator.Barajul de la Gura Apei, construit în munte, la aproximativ 40 de km de Hateg, este cel mai mare baraj de anrocamente din Europa. Constructia barajului a început în 1975.Dimensiunile lui sunt impresionante: 168 m inaltime, 225 milioane de metri cubi de apa in lacul de acumulare, dimensiunile intregului baraj intrec de trei ori pe cele ale piramidei lui Keops.Amenajarea continua cu un lant de lacuri si hidrocentrale mai mici. Ultima veriga finalizata este formata din lacul de acumulare, barajul si hidrocentrala de la Sântamaria Orlea. Lacul de acumulare de la Orlea asigura alimentarea cu apa a aproape jumatate din judet, cu orasele Hateg, Calan, Simeria, Deva.

Biserica DENSUS

La Densus e o biserica „…bizara, facuta din marmuri si coloane, culese de la Sarmizegetusa. Un mic stâlp din cei patru care sustin ingusta turla e o stela romana purtând numele lui Longinus. E o marmura cu o inscriptie eleganta, luminoasa, frumoasa precum o statuie. Ascunsa in umbra, abia luminata de câteva suvite de soare venind pe niste ferestruici… face impresia unei opere divine furata de genii nocturne” (George Calinescu).Aflat in apropierea ruinelor fostei capitale a Daciei romane – Colonia Ulpia Traiana Augusta Sarmizegetusa – acest ciudat edificiu al Tarii Hategului a fost obiectul multor controverse iscate intre diferiti oameni de stiinta, dornici de a-i stabili originea. Unii au considerat ca la inceput biserica a fost mausoleul generalului roman Longinus Maximus, ucis de daci; altii vorbeau de un fost templu roman al zeului Marte; Nicolae Iorga plaseaza construirea monumentului in secolul al XVI-lea, iar istoricul de arta Vataseanu, in ultimul sfert al secolului al XIII-lea.S-au facut numeroase investigatii. Dar monumentul continua sa-si pastreze cu indaratnicie taina. Se presupune ca biserica veche din Densus a suferit mari modificari de-a lungul timpului si, in special, la sfârsitul secolului al XIII-lea. Construita din bolovani de râu, caramida cu inscriptii romane, capiteluri, pietre funerare, tuburi de canalizare, etc., luate desigur din Ulpia Traiana, biserica din Densus are un aspect straniu, stârnind totodata admiratie si uimire. In semiintunericul care stapâneste interiorul acestei masive constructii se disting cu greu fragmente de pictura ramase peste ani. Picturile de pe registrele superioare ale peretilor naosului ca si de pe altar apartin zugravului Stefan. Semnatura cu care acesta si-a pecetluit opera se poate vedea si azi. Profilate pe un fond ultramarin, figurile executate vadesc realele calitati artistice ale mesterului. Particularitatile operei zugravului Stefan ne trimit cu gândul la pictura bisericii Sf. Nicolae din Curtea de Arges, realizata in secolul al XIV-lea. Asemanarea duce la presupunerea ca acest mester ar fi fost un reprezentant al artei din Tara Româneasca in Transilvania.

Biserica SANTAMARIA ORLEA

Localitatea este aşezată în sud-vestul Haţegului (jud. Hunedoara), pe vechea şosea romană care făcea legătura dintre Sarmizegetusa şi locul ieşirii Streiului din depresiune. Şi-a primit numele de la poziţia înconjurată de cursul Râului Mare şi Apei Borii. Prima dată s-a aflat despre biserică datorită cercetătorilor epocii romane (sec. XVIII), iar cea dintâi descriere o datorăm vicarului greco-catolic Ştefan Moldovan (1853); acesta din urmă a clasat-o însă într-o vreme neverosimil de timpurie (între secolele VIII-XIII). Analizele ştiinţifice le-a inaugurat Virgil Vătăşianu (1936, 1959). Au urmat contribuţii parţiale semnate de către Ştefan Lupşa, Mircea Păcurariu şi Vasile Drăguţ. Apoi Radu Popa a sugerat arhitectura iniţială a bisericii (1986). Ulterior, investigaţii de arhitectură (1995-1996) şi săpături arheologice (1996) au definit componentele şi etapele de construcţie, cu partea cea mai importantă a vechiului monument medieval. La aceste ultime cercetări s-a relevat faptul că prima biserică a Ostrovului haţegan a fost un mic edificiu uninavat (5,20 x 4,50 m, cu grosimi ale zidăriei de 0,90 m) cu mic altar rectangular (1,90 x 2,20 m), la ridicarea căruia s-au folosit din plin spolii romane – blocuri mari sau mai mici, fasonate (la baza elevaţiilor), dar şi multă cărămidă. Altarul primei biserici a fost ulterior demolat, iar latura de nord a navei a fost înlocuită parţial de un alt zid. Două portaluri permiteau accesul în lăcaş: unul de vest (parţial utilizat şi astăzi), sub care ne întâlnim cu un timpan pictat; altul spre sud, închis de un ancadrament care imită un lintel pe console (astăzi astupat), surmontat de o nişă de hram, încheiată cu arcadă semicirculară. Peretele de sud a avut două ferestre înguste, tipice pentru deschiderile isprăvite în arc frânt. Probabil anterior începutului secolului al XVI-lea, bisericii i s-a adăugat o clopotniţă (fig. 1). Ea porneşte de la un soclu care delimitează un rectanglu (2,70 x 2,18 m), ridicat până la 11,30 m înălţime. Bolţari anume aleşi marchează muchiile libere. Nivelul I are o deschidere în arc frânt şi o boltă în leagăn, acum spartă, pentru a face loc unei scări fixe de acces. Următorul nivel a avut o altă intrare, cu scară mobilă, ulterior transformată, şi o fereastră cu ancadrament gotic simplu, cu muchie teşită. Ultimul nivel are ferestre pe toate laturile, din care trei (nord, vest şi sud) asemănătoare cu cea de la etajul I, doar că mai scunde. A patra fereastră are decoruri care amintesc de traforuri de piatră. Acoperişul iniţial a fost realizat din lespezi de piatră şi cărămizi romane, aşezate în con piramidal. Este cea mai bine conservată şi reprezentativă clopotniţă medievală a Haţegului istoric. Decorul cu fresce a atras timpuriu atenţia. Mult timp a fost vorba doar despre o icoană a Maicii Domnului Hodighitria, aflată în timpanul portalului de vest (fig. 2). Chiar dacă datată oscilant (a doua jumătate a secolului al XIV-lea; sfârşitul secolului al XIV-lea, începutul secolului al XV-lea; mijlocul secolului al XV-lea; sfârşitul secolului al XV-lea), ea a fost recunoscută drept una dintre cele mai valoroase picturi medievale din România. O ultimă abordare sistematică, argumentează temeinic şi preferă datarea la mijlocul secolului al XV-lea. Dar elementele de pictură sunt mai numeroase. Pe sud, în exterior, se disting scene cu sfinţi, de la circa 1,30 m de nivelul solului. Pe unele se pot citi inscripţii zgâriate. În nişa de deasupra intrării sudice, se remarcă un superb cap de cal, de la un sfânt călăreţ. Pereţii interiori, de sud şi vest, au, în modul cel mai sigur, părţi consistente din vechea frescă. Numai pentru Ostrov, în contextul Ţării Haţegului, se poate discuta despre particularitatea îngrădirii cimitirului. El a avut 208 piese sculpturale şi epigrafice romane, colecţionate de către nobilul patron al bisericii, în perioada cuprinsă între anii 1553-1585, din diferite locuri din vecinătatea Ostrovului. Acum au rămas acolo doar pietre greu lizibile, deteriorate de intemperii. Dintre celelalte, care au avut noroc, au ajuns la muzeele din Sarmizegetusa şi Deva. Biserica a fost ctitorită de cnezii locali. La 1360, Petru de Ostrov era desemnat drept prim protopop cunoscut al districtului. Datele care îi menţionează pe localnici continuă într-un anume ritm, până la mijlocul secolului al XV-lea. Apoi, tocmai de când datează cele mai importante contribuţii la înzestrarea bisericii, iar vechii cnezi au devenit nobili cu privilegii regale, izvoarele scrise devin mai sărace. Ca şi alte monumente din Haţeg, şi acesta a suferit rigorile transformărilor religioase. Cnezii, apoi nobilii ostroveni au ajuns de la catolici, la reformaţi (calvini). Şi-au schimbat nu numai credinţa religioasă, dar şi etnia iniţială. Acestei majore metamorfoze i se datorează acoperirea decoraţiilor interioare, specifice cultelor istorice, nu celor protestante. Imaginea de astăzi a bisericii este rezultatul unei ample transformări care a avut loc probabil în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea sau la începutul secolului XIX. După ce a trecut prin faza greco-catolică, după 1948, comunitatea şi lăcaşul sunt ortodoxe. Un program parţial de restaurare (cercetări arheologice şi reamenajări de paramente şi pardoseli) s-a derulat acolo la începutul anilor 90 ai secolului trecut. Monumentul nu are restaurarea finalizată. Scoaterea la iveală a veşmântului de frescă, imposibilă doar prin eforturile enoriaşilor parohiei, este un deziderat. El va pune în valoare una dintre cele mai preţioase documente artistice medievale din ţară. Este unul dintre cele mai importante motive pentru care ne-am oprit în dreptul acestei biserici.

Castelul Berthelot

Castelul donat de statul roman generalului francez Henri Mathias Berthelot, din comuna hunedoreana General Berthelot, langa Hateg.Fosta Unirea, comuna din judetul Hunedoara este prima din tara unde s-a organizat referendum pentru a se reveni la vechea denumire. Mai sunt cativa batrani care l-au apucat pe general, pe cand locuia „la castel” si stapanea fanaturile si padurile daruite in zona de statul roman. Satenii, care au participat masiv la referendumul din 2000, nu au facut-o insa din motive sentimentale: cei mai saraci inca spera la cativa ari din cele 70 de hectare ale marelui om de arme – pamant stapanit acum de Academia Romana – , sau macar la un sprijin din partea compatriotilor acestuia. Primarul crede ca viitorul zonei este legat de dinozaurii mici – dupa care sapa paleontologii pe culmile dimprejur – si de turism. „Uite-asa cobora din masina cu ladita de bomboane. Invatatorul ne-alinia, baietii de-o parte, fetele de alta, si dumnealui trecea printre randuri si ne-mpartea”. Maria Florincas, 87 de ani, pronunta numele generalului cu „t”-ul final, ca toti localnicii. „Si sotia lui, ce femeie de treaba… Trimetea de mancare oamenilor, la camp. Trimetea cu caii, cu caruta… Omul meu facea fan la ei, lucra la cai, l-au impuscat rusii in razboi…”. Batrana isi arata degetele noduroase de la mani: „Dupa aia au venit comunistii, i-au zis la comuna Unirea. Eu eu am lucrat 17 ani la CAP”. Primarul are si el „comuna Berthelot” trecuta in buletin, la locul nasterii. Spune ca localitatea s-a numit Farcadinu de Jos pana-n ’23 cand, prin decret regal, a fost rebotezata „General Berthelot”, in cinstea sefului misiunii franceze care a contribuit la reorganizarea armatei romane in primul razboi. Tot atunci, generalul a fost improprietarit cu 70 de hectare de teren in zona si cu un conac, fosta resedinta a baronului Nopcea. „Generalul nu venea aici decat toamna. Isi lua o ladita cu mere, cu struguri, in rest impartea tot la localnici”. A decedat in Franta, fara urmasi directi, lasand mostenire Academiei Romane – al carui membru de onoare a fost – proprietatile din comuna care-i purta numele. Acum trei ani, profitand de faptul ca abia iesise legea referendumului, primarul Dragota i-a mobilizat pe localnici. A facut urne volante pentru varstnici, a organizat transporturi pentru cei din satele mai indepartate. Pentru referendum, au bagat buletinul in urna 80 la suta dintre sateni – un procent semnificativ mai mare decat cel al votantilor pentru seful de stat. Un an dupa aceea, se dadea lege: comuna Unirea era din nou Berthelot. La ce foloseste asta? „In primul rand, vedeti, ne cunoaste lumea mai bine”, rade primarul. „Am convigerea ca relatiile de prietenie cu cei din Franta vor duce la imbunatatirea situatiei populatiei. Avem ceva peste 1.000 de locuitori: multi batrani, tineri care nu mai gasesc de lucru la oras, in Calan, Hunedoara sau Hateg. Au venit sa ne vada rude mai indepartate de-ale generalului, ne vom infrati cu localitatea Nervieux, unde e inmormantat Berthelot. Primarul arata spre portretul care troneaza in spatele biroului sau: „Ori de cate ori il vede aici, nepotul lui (al generalului, n.n.) izbucneste in lacrimi”. Satenii mai spera la pamanturile generalului In satul Craguis, cel mai sarac din cele 5 apartinatoare de comuna, mai sunt familii amarate care spera sa se aleaga cu ceva concret de pe urma lui Berthelot. Macar cu cativa ari din pamantul raposatului. In testament, generalul lasa tot Academiei, cu mentiunea ca banii rezultati de pe urma exploatarii acestor bunuri sa fie folositi pentru ajutorarea satenilor mai nevoiasi. „In Craguis, 90 la suta din locuitori nu sunt de-ai locului si nu au pamant. Am vrut sa le repartizez celor mai sarmani o mica parte din terenul cu pricina. Nu s-a putut”, spune primarul. Fostele proprietati ale generalului sunt la ora actuala date in arenda unui localnic. Si fosta resedinta a sefului misiunii franceze, acum in ruina, ar putea capata o utilizare mai buna. Pe vremea lui Ceausescu, „castelul” a fost locuit de inginerii de la IAS, apoi l-au luat in stapanire tiganii. Cladirea impozanta, cu coloane, arata jalnic: ar fi nevoie de vreo 4 miliarde de lei pentru reparatii. Banii s-ar putea obtine din diverse finantari, daca Academia ar da un semn de bunavointa, spun mai marii comunei. Cladirea ar putea adaposti o casa memoriala, un centru cultural si de informare legat de imprejurimi. Zona este, printre altele, un loc de mare importanta paleonotologica, explica profesorul Dan Grigorescu, cel care coordoneaza lucrarile de la santierul din vecinatate, unde se scot la lumina schelete si oua de dinozauri mici. Comuna face parte din Asociatia Geoparcurilor Dinozaurilor Tara Hategului – profesorul si cei din administratia locala au deja planuri legate de dezvoltarea turistica, stiintifica si culturala a regiunii.

Castelul CORVINESTILOR – HUNEDOARA

Ridicat in secolul al XIV-lea, pe locul unei vechi intarituri, pe o stânca la picioarele careia curge pârâul Zlasti, castelul este o constructie mareata, cu acoperisuri inalte si divers colorate, cu turnuri si turnulete, ferestre si balcoane impodobite cu dantelara pietrei cioplite.Fiind una dintre cele mai mari si vestite proprietati ale lui Iancu de Hunedoara, castelul cunoaste in timpul acestuia insemnate transformari. El devine astfel o somptuoasa locuinta, nu numai un punct strategic intarit. Cu trecerea anilor, diversii stapâni ai castelului i-au modificat infatisarea, imbogatindu-l cu turnuri, sali si camere de onoare. Galeria si donjonul – ultimul turn de aparare (turnul „Ne boisa” = Nu te teme), ramase neschimbate de pe timpul lui Iancu de Hunedoara, precum si Turnul Capistrano (dupa numele unui vestit calugar de la curtea castelului) reprezinta câteva dintre cele mai semnificative parti ale constructiei. Mai pot fi amintite Sala Cavalerilor (o mare incapere de receptii), Turnul buzduganelor si Bastionul alb care servea drept depozit de bucate, Sala Dietei, având medalioane pictate pe pereti (printre ele se gasesc si portretele domnilor Matei Basarab din Tara Româneasca si Vasile Lupu din Moldova). In aripa castelului numita Matia se mai desluseste destul de vag, o pictura referitoare la legenda cu corbul de la care se zice ca isi trag numele urmasii lui Iancu de Hunedoara (Corvini).In curtea castelului, alaturi de capela zidita tot in timpul lui Iancu de Hunedoara, se afla o fântâna adânca de 30 de metri. Dupa legenda, aceasta fântâna ar fi fost sapata de trei prizonieri turci, carora li s-a promis libertatea daca vor ajunge la stratul de apa. Dar dupa 15 ani de truda, când au terminat fântâna, stapânii nu s-au tinut de cuvânt. Se spunea ca inscriptia de pe zidul fântânii inseamna „Apa aveti, dar suflet, nu”. In realitate, continutul descifrat de specialisti este „Cel care a scris aceasta inscriptie este Hasan, care traieste ca rob la ghiauri, in cetatea de lânga biserica”.Castelul a fost restaurat si transformat in muzeu.

Castelul NOPCSA SACEL

Castelul a fost a doua resedinta uneia dintre cele cele mai ciudate familii din Transilvania. Arhitectura lui sobra poate fi vazuta si astazi in satul Sacel (intre Santamaria Orlea si Rau de Mori, DJ 686). Cladirea este intr-o stare avansata de degradare, dar respira inca teribila istorie a clanului Nopcsa.
Castelul nu are mai mult de 200 de ani, dar familia Nopcsa, care si-a avut aici ultima resedinta, este atestata documentar de la 1367.Castelul de la Sacel amiteste de o lume astazi trecuta. O lume cu baroni si contese, trasuri si castele, baluri si jafuri.
Istoria clanului Nopcsa se împleteste cu trecutul mai multor famili nobiliare din Transilvania, între care si a Huniazilor. CLANUL „NOAPTE” a fost unul dintre cele mai celebre în toata Transilvania. Numele lor, Nopchia, care înseamna „Noapte”, a fost maghiarizat dupa 1701 devenind Nopcsa. A fost una dintre cele mai ciudate familii ale carei radacini sunt semnalate inca din 1367, dar care se stinge dramatic in 1933. Numele lor se leaga de legenda talharului „Fatza neagra”, dar si de primele descoperiri ale dinozaurilor pitici din zona Hategului.

Cetatea Colţ

Cetatea Colţ dateazǎ de la începutul sec. al XIV-lea, când a fost ctitoritǎ de cneazul Cândea. Ulterior, Cândea a trecut la religia catolică şi şi-a schimbat numele în Kendefy. Cetatea se aflǎ pe teritoriul satului Suseni, Hunedoara pe DJ 686, la intrarea pe valea Rausorului si la 3 km distanţǎ de satul Râu de Mori.
Constructia a avut rol in aparare fiind cea mai puternica cetate cneziala din Transilvania. La poalele stancii se afla biserica fortificata construita in aceeasi perioada de Candesti. Pe peretii bisericii se mai pastreaza inca mici portiuni ale picturii originale. Alaturi de biserica se dezvolta o manastire de calugari unde poti gasi ajutor si indrumare in a ajunge la cetate.
Pentru a gasi ruinele se urca prin padure timp de 30 de minute, cel mai bine insotit de un ghid de prin partea locului deoarece nu exista marcaje. Pozitia inalta domina imprejurimile iar privelistea asupra vailor inconjuratoare este coplesitoare.
Legenda spune ca in secolul 19 celebrul scriitor francez Jules Verne a vizitat cetatea impreuna cu o misterioasa femeie, fiind apoi sursa de inspiratie pentru romanul Cetatea din Carpati.La Colt, in judetul Hunedoara pe un virf ce strajueste intrarea pe valea Riusorului, se inalta ruinele unei vechi cetati. Istoriicii si arheologii sustin ca ar fi vorba de o cetate de refugiu a Candestilor, persona;itati de vaza a tarii hategului din sec. 12-14, dar s-ar putea ca cetatea sa fi fost ridicata pe ruinele alteia mai vechi, dacice. Cercetari arheologice serioase nu s-au executat. Participantii la cel de al III-lea Congres International de dacologie, care au vizitat cetatea au discutat si despre tehnologiile care au fost folosite pentru ridicarea acestor ziduri marete, si despre frumusetea locurilor, si despre necesitatea protejarii si chiar reconstructiei acestei formidabile cetati despre care, se pare, Jules Verne a scris in romanul sau „Castelul din Carpati”. Pacat, mare pacat, ca aceasta bijuteria a geniului omenesc se risipeste sub ochii neputinciosi ai localnicilor, departe de interesul public. Pacat, fiindca fara aceste referinte istorice de exceptie nu poate fi cunoscuta si inteleasa nici istoria poporului rom^n, nici cea a Europei. Iar fara referinte istorice valoroase prezentul nu paote construi nimic valoros asa ca devenirea omului sa fie armonioasa si cit mai indeprtata de cataclisme si violente.
La poale cetatii, in deplin echilibru cu natura, isi inalta turnul biserica manastirii Colt, una din cele mai vechi din Romania si din Europa.

Cetatea DEVA

Cetatea Deva are o datare sigura: anul 1269. Urme mai vechi descoperite in acest loc duc insa firul vietuirii pana in zorii istoriei umane, apoi in perioada statului dac si stapanirii romane. In timpul feudalismului, viata cetatii era legata de numeroasele si grelele munci pe care taranii iobagi trebuiau sa le faca: pastrarea si apararea zidurilor cetatii, saparea santurilor, taierea lemnelor si a hatisurilor s.a. Aceste impovaratoare obligatii au facut ca cetatea sa devina, in decursul veacurilor, tinta multor rascoale. In anul 1784, in timpul rascoalei conduse de Horia, Closca si Crisan, stapanii cetatii au opus rezistenta atacurilor iobagilor si minerilor din Muntii Apuseni. Neinarmati si lipsiti de o buna organizare, rasculatii nu au reusit sa cucereasca cetatea asediata. Siliti sa se retraga, ei au lasat in mana nobililor 86 de prizonieri, carora li s-au taiat capetele, iar trupurile le-au fost aruncate intr-o groapa comuna, in spatele cetatii.
Stapanii Devei au intampinat cu ostilitate si pe Mihai Viteazul, cand acesta se indrepta in 1600 spre Praga, in speranta de a gasi la curtea imparatului Rudolf ajutor impotriva Imperiului Otoman: „…din cetatea Devei indreptara tunurile asupra mea si inecara in Mures mai mult dintre ai mei”.
Zidurile cetatii au inchis intre ele si pe multi luptatori pentru dreptatea si libertatea poporului, iar in timpul revolutiei de la 1848 aici s-au dat crancene batalii intre trupele revolutionare maghiare si armata tarista, venita sa inabuse revolutia:

„Crunt bubuit-a tunul
Spre Deva, patru zile,
Pamantu-ntreg si zarea
De sange erau pline!…
Tot ce onoarea cere
Sa facem, am facut…
Sa-nvingem pe dusmanu-nzecit
Nu am putut.”

(Alexandru Petofi) O explozie produsa in 1849 in magazia cu praf de pusca a aruncat in aer zidurile cetatii, prefacand totul intr-un morman cu pietre.
Trecand printre ruinele vechilor porti, prin hrubele slab luminate, gandul ne poarta spre vremurile cand probabil aici isi gaseau adapost haiducii. Aceleasi ruine, incarcate de mister si legenda, au zamislit multe povesti, rod al fanteziei populare. Una dintre acestea arata ca cetatea a fost zidita de zane cu parul de aur, fetele unor uriasi, care certandu-se intre ele au distrus-o. O alta legenda atribuie inaltarea zidurilor harniciei unor pitici.
Cetatea este pitoresc asezata pe dealul la poalele caruia se intinde orasul modern, imbracat in haina colorata a noilor constructii. Trecand pe aceste meleaguri, la mijlocul secolului trecut, calatorul englez Paget, incantat de privelistea ce se desfasoara de la inaltimea cetatii, a marturisit ca: „Putine locuri, prin cate tari am umblat, prezinta o panorama mai frumoasa decat aceea a Vaii Muresului.”
Sub dealul cetatii se afla palatul Magna Curia (azi sediul Muzeului Civilizatiei Dacice si Romane), construit in sec. XVI, de plan dreptunghiular usor alungit, prevazut la coturi cu cate un decros cu aspect de bastion. Transformat de Gabriel Bethlen in 1621, Magna Curia a dobandit o infatisare prevalent baroca in sec. XVIII, cand i se adauga o scara monumentala dispre parc si un balcon polilobat.

Geoparcul dinozaurilor Sanpetru

În urma cu mai bine de 65 de milioane de ani Tara Hategului era o insula tropicala în mijlocul oceanului Tethys, populata de dinozauri. Urmele lor, descoperite la Sânpetru si în împrejurimi, constituie un patrimoniu geologic foarte important. „Dinozaurii pitici” gasiti aici sunt unici în lume. Ei au trait cu putin înainte de dis-paritia totala a dinozaurilor, la sfârsitul cretacicului, dupa ce dominasera lumea mai bine de 160 de milioane de ani.Exceptionalul depozit fosilifer a fost descoperit la începutul secolului XX de Frantz Napcsa (vezi povestea vietii lui ) si este studiat astazi de numerosi oa-meni de stiinta din România si din strainatate, în special din SUA. Un rol deosebit de important l-au avut cercetarile prof. dr. Dan Grigorescu, de la Universitatea din Bucuresti. El este initiatorul si sustinatorul unui ambitios proiect de realizare a Geoparcului Dinozaurilor. Acesta va constitui o arie protejata cu organizare si scopuri similare Parcurilor Naturale.Proiectul a fost lansat la UNESCO în 2 februarie 1999.Obiectivele lui sunt de a proteja „mostenirea” exceptionala pe care o constituie depozitul fosilifer si de a stimula dezvoltarea socio-economica a zonei.Geoparcul va acoperi teritoriul a 11 localitati (aproximativ 1.200 km patrati), cu o populatie de peste 50.000 de locuitori si va avea propriile sale structura si regulament, în conformitate cu legislatia României. Toate comunitatile implicate îsi vor adapta planurile de dezvol- tare la strategia de realizare si functionare a geoparcului.

Rausor

Accesul in Zona de agrement Rausor se face prin localitatile Brazi, Rau de Mori, Suseni si trece pe linga Cetatea Colt. Valea Rausorului pe linga care urca drumul este paralela cu Raul Mare. Drumul este asfaltat pina in statiune. Este practicabil si iarna. La zona de agrement Riusor functioneaza un teleschi modern, cu acces pe baza de card magnetic. Partia are masoara cca 1 km si este in dezvoltare.

Sarmizegetusa Regia

In partea de sud-vest a depresiunii Hateg, se afla ruinele cetati capitalei Daciei Romane, numita si Ulpia Traiana Sarmisegetusa, fondata de guvernatorul Terentius Scaurianus între anii 108 – 110. Timp de doua secole acesta a fost centrul politico-administrativ al provinciei Dacia.
Sediile guvernatorului, al administratiei, al aparatului fiscal, al centrelor militar, economic si religios isi aveau locul dupa zidurile cetatii. În timpul domniei împaratului Hadrian (117-138), Sarmizegetusa a fost denumita Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, iar mai apoi, în perioada 222-235 i s-a adaugat epitetul de metropolis.Ulpia Traiana

Sarmizegetusa Ulpia Traiana

De altfel, ruinele Ulpiei Traiana Sarmisegetusa sunt cel mai interesant obiectiv turistic din aceasta zona, oferind turistilor imaginea unui oras roman, la fel ca multe altele, cu forul, palatul augustalilor, thermele, amfiteatrul, edificii publice si particulare. In 1982 a fost inaugurat un muzeu unde se afla expuse obiecte de argint si bronz, ceramica, statuii ale zeilor romani, monede, pietre de mormant, medalione, mozaicuri, fibule si altele.

Lacul Bucura

Cel mai impunator lac alpin din Carpatii romanesti este situat in caldarea ce-i poarta numele, sub Varful Peleaga si Saua Bucurei, orientat in directia nord – sud, la altitudinea de 2040 m. Suprafata lacului este de 8,90 ha, lungimea de 550 m si latimea medie de 160 m. Latimea maxima este de 225 m, iar volumul de 625000 m3. Adancimea maxima a apei este de 15,5 m, ea realizandu-se in dreptul intrarii Izvorului Pelegii in lac, mai aproape de malul opus si spre mijloc. Lacul este alimentat de 5 izvoare principale. Apa lacului deverseaza printr-un singur emisar ce o trimite spre Lacul Lia, cu un debit de aproximativ 250 l pe secunda. Populatia piscicola este autohtona, in lac nefacandu-se populari artificiale. Accesul la lac: din soseaua Hateg – Caransebes, de la km 61 (Carnesti), prin Clopotiva – Grebla – Gura Zlata – Gura Apei, 35 km drum asfaltat. De aici pe drumul forestier ce se opreste la Dracsanu pe o distanta de 14 km. Apoi, trecand pe la cascada Fetele Voilesei, urmarind valea Lapusnicului Mare, pana la Gura Bucurii, si trecand pe langa Lacul Lia se ajunge la Bucura. De la Gura Zlata, prin Cioaca Aradesului, Poarta Bucurii, lacul Bucura.

Masivul Retezat

Un masiv fascinant. Aici a fost creat, în 1935, un Parc Naţional, incluzând o rezervaţie ştiinţifică. Parcul a fost declarat recent Rezervaţie a biosferei, intrând astfel în patrimoniul umanităţii, trebuind a fi protejat ca atare.
Masivul se înalţă între două depresiuni importante, Petroşani şi Haţeg, şi între două râuri importante, Râul Mare şi Jiul de Vest. Îi stau roată Munţii Ţarcu, Godeanu şi Vâlcan.
Partea cea mai importantă a masivului este alcătuită în principal din roci cristaline şi se numeşte Retezatul Mare; partea sudică, cu relief dezvoltat şi în mase mai importante de calcare, se numeşte Retezatul Mic.
Cel mai înalt vârf, Peleaga, are 2509 m. Spre Depresiunea Haţeg există un abrupt imens, cu faţete triunghiulare, specifice eroziunii în condiţii tectonice favorizante.
Există două culmi principale, orientate aproximativ sud-vest nord-est, unite în partea lor centrală. Culmea nordică porneşte din zona Lacului Gura Apelor şi este punctată de Vârfurile Zlata (2142 m), Şesele (2278), Judele (2334), Bucura (2433), Peleaga (2509), Păpuşa (2508), Mare (2463), Lănciţa (2066), Brădet (1861). Culmea sudică, Iorgovanu (2014) – Piule (2080) – Drăcşanu (2081) are dimensiuni mai mici şi este punctată şi de Vârfurile Custura (2457), Gruniu (2294), Lazăru (2282), Tulişa (1792). Cel mai reprezentativ vârf din zonă a dat nume masivului: Retezat (2482 m). Din cele două culmi principale se desprind spre nord culmi prelungi, paralele, cu lungimi apreciabile şi culmi mai scurte spre sud.
Cea mai mare parte a masivului este alcătuită din formaţiuni cristaline aparţinând Autohtonului Danubian. Două masive intrusive (granodioritele de Retezat şi Buta) străpung şisturile cristaline slab metamorfozate, dispuse într-un sinclinal străbătut în lungul său de Văile Lăpuşnicul Mare şi Râul Bărbat. Sedimentarul Autohtonului Danubian este reprezentat prin gresii şi mai ales calcare masive ce alcătuiesc în special relieful din aria Piule – Iorgovanu. Pânza Getică, altădată deosebit de extinsă, se mai menţine doar pe latura nordică a Retezatului. La est de Văile Râul Bărbat şi Pilugu, Munţii Tulişa prezintă şi ei alcătuire predominant sedimentară.
Faţă de munţii din jur, în Retezat suprafeţele de nivelare sunt mai puţin evidente. Unele suprafeţe şi platouri uşor vălurite, aflate la 2000-2100 m, în Munţii Zlata, Zănoaga, Slăvei şi Lănciţa aparţin ciclului de modelare Borăscu. Resturi ale suprafeţei de nivelare Râul Şes pot fi observate pe latura nordică a masivului şi în interiorul marilor bazine hidrografice aparţinând Râului Bărbat, Râului Mare, Lăpuşnicului Mare.
Cel mai variat şi spectaculos relief a fost creat de modelarea glaciară şi periglaciară: imense circuri – simple sau complexe, văi ce trădează prezenţa unor gheţari cu lungimi apreciabile, lacuri adăpostite în căuşul stâncilor, imense mase de grohotiş, stânci ascuţite sau cu aspect ruiniform. Cel mai întins lac glaciar din România se află aici – Bucura (10 ha), de asemenea cel mai adânc – Zănoaga (29 m). Dintre splendidele cascade amintim Lolaia, Ciumfu, Rovine.
Pădurea îmbracă pante acoperite cu imense grohotişuri fosile, iar covorul jnepenilor protejează părţile superioare ale culmilor. Printre plante pot fi întâlnite multe specii ocrotite: macul galben de munte, arginţica, sângele voinicului, ghinţura, crinul galben. Crestele cele mai înalte şi custurile sunt cel mai ades lipsite de vegetaţie. Dintre animale, capra neagră, cocoşul de munte şi ursul pot fi adesea întâlnite; marmota este şi ea prezentă.
Potecile turistice din Parcul Naţional (marcate) pot fi utilizate respectându-se regulile impuse într-o arie protejată. Potecile din Rezervaţia ştiinţifică nu sunt permise turiştilor; frumuseţile din interiorul acesteia ni se dezvăluie din înaltul crestelor şi vom reuşi astfel să protejăm elemente importante pentru biodiversitatea planetei Pământ.
Masivul Retezat are climă aspră şi umedă. Este situat în calea maselor de aer vestice şi sud-vestice. La peste 2000 m altitudine temperatura medie a aerului este de -2 -4° C. Înspre altitudinile de 1400-1500 m valorile medii ale temperaturii aerului ajung la 2-4 °C. În luna cea mai caldă, iulie, temperatura medie a aerului este în jur de 6 °C pe culmile cele mai înalte şi de 8-10 °C începând de la limita superioară a pădurii înspre poalele masivului. În luna cea mai rece, ianuarie, la peste 2000 m temperatura medie a aerului este în jur de -10 °C, iar începând de la limita superioară a pădurii creşte la -8 -6 °C. Dincolo de aceste temperaturi medii ale aerului nu trebuie uitat că adesea în timpul verii valorile pot urca pe culmile înalte la peste 20 °C (cum s-a întâmplat şi în anul 2000), după cum în ianuarie sau februarie sunt perioade când temperaturile aerului scad spre -25 -30.
Precipitaţiile sunt bogate, sub formă de ploi şi zăpezi. Cantitatea medie anuală este de 1400 mm pe culmile cele mai înalte, scăzând spre poale la 1000-1200 mm. Lunile cele mai ploioase sunt iunie şi iulie, în anii normali, iar septembrie şi octombrie sunt cele mai propice pentru excursii şi fotografii deoarece precipitaţiile sunt mai reduse. Iarna, cantităţile cele mai reduse de precipitaţii se înregistrează în februarie; în martie şi, mai nou, aprilie cantităţile de zăpadă căzută sunt importante, generând deseori avalanşe.
Nu doar cantităţile de precipitaţii îi interesează pe montaniarzi ci şi modul lor de manifestare. Vara avem parte cel mai ades de ploi cu caracter torenţial, însoţite de frecvente descărcări electrice. Retrageţi-vă de pe creastă înainte de declanşarea averselor, fulgerelor, trăznetelor, spre limita pădurii sau pe pantele mai ferite.
Iarna (dar şi primăvara sau toamna) putem avea parte de viscole puternice; vânturi importante, însoţite de mari cantităţi de omăt ne pot surprinde pe traseu. Vara, mai suportăm câteodată averse de grindină. În lunile de trecere dintre unele anotimpuri vom lua cunoştinţă cu lapoviţa.
Stratul de zăpadă durează 5-6 luni pe an, funcţie şi de altitudine. El atinge în general grosimi metrice. În zone adăpostite sau în forme negative de relief se acumulează până la 3-4 m, iar pe suprafeţe expuse vânturilor neaua are grosimi mici, deseori apărând la zi chiar roca lipsită de vegetaţie.
Un pericol deosebit îl reprezintă gheaţa, parcurgerea porţiunilor acoperite de ea trebuind să fie făcută cu atenţie şi echipament adecvat. Numărul de zile cu îngheţ din masiv este în jur de 240.
Un masiv fascinant. Aici a fost creat, în 1935, un Parc Naţional, incluzând o rezervaţie ştiinţifică. Parcul a fost declarat recent Rezervaţie a biosferei, intrând astfel în patrimoniul umanităţii, trebuind a fi protejat ca atare.
Masivul se înalţă între două depresiuni importante, Petroşani şi Haţeg, şi între două râuri importante, Râul Mare şi Jiul de Vest. Îi stau roată Munţii Ţarcu, Godeanu şi Vâlcan.
Partea cea mai importantă a masivului este alcătuită în principal din roci cristaline şi se numeşte Retezatul Mare; partea sudică, cu relief dezvoltat şi în mase mai importante de calcare, se numeşte Retezatul Mic.
Cel mai înalt vârf, Peleaga, are 2509 m. Spre Depresiunea Haţeg există un abrupt imens, cu faţete triunghiulare, specifice eroziunii în condiţii tectonice favorizante.
Există două culmi principale, orientate aproximativ sud-vest nord-est, unite în partea lor centrală. Culmea nordică porneşte din zona Lacului Gura Apelor şi este punctată de Vârfurile Zlata (2142 m), Şesele (2278), Judele (2334), Bucura (2433), Peleaga (2509), Păpuşa (2508), Mare (2463), Lănciţa (2066), Brădet (1861). Culmea sudică, Iorgovanu (2014) – Piule (2080) – Drăcşanu (2081) are dimensiuni mai mici şi este punctată şi de Vârfurile Custura (2457), Gruniu (2294), Lazăru (2282), Tulişa (1792). Cel mai reprezentativ vârf din zonă a dat nume masivului: Retezat (2482 m). Din cele două culmi principale se desprind spre nord culmi prelungi, paralele, cu lungimi apreciabile şi culmi mai scurte spre sud.
Cea mai mare parte a masivului este alcătuită din formaţiuni cristaline aparţinând Autohtonului Danubian. Două masive intrusive (granodioritele de Retezat şi Buta) străpung şisturile cristaline slab metamorfozate, dispuse într-un sinclinal străbătut în lungul său de Văile Lăpuşnicul Mare şi Râul Bărbat. Sedimentarul Autohtonului Danubian este reprezentat prin gresii şi mai ales calcare masive ce alcătuiesc în special relieful din aria Piule – Iorgovanu. Pânza Getică, altădată deosebit de extinsă, se mai menţine doar pe latura nordică a Retezatului. La est de Văile Râul Bărbat şi Pilugu, Munţii Tulişa prezintă şi ei alcătuire predominant sedimentară.
Faţă de munţii din jur, în Retezat suprafeţele de nivelare sunt mai puţin evidente. Unele suprafeţe şi platouri uşor vălurite, aflate la 2000-2100 m, în Munţii Zlata, Zănoaga, Slăvei şi Lănciţa aparţin ciclului de modelare Borăscu. Resturi ale suprafeţei de nivelare Râul Şes pot fi observate pe latura nordică a masivului şi în interiorul marilor bazine hidrografice aparţinând Râului Bărbat, Râului Mare, Lăpuşnicului Mare.
Cel mai variat şi spectaculos relief a fost creat de modelarea glaciară şi periglaciară: imense circuri – simple sau complexe, văi ce trădează prezenţa unor gheţari cu lungimi apreciabile, lacuri adăpostite în căuşul stâncilor, imense mase de grohotiş, stânci ascuţite sau cu aspect ruiniform. Cel mai întins lac glaciar din România se află aici – Bucura (10 ha), de asemenea cel mai adânc – Zănoaga (29 m). Dintre splendidele cascade amintim Lolaia, Ciumfu, Rovine.
Pădurea îmbracă pante acoperite cu imense grohotişuri fosile, iar covorul jnepenilor protejează părţile superioare ale culmilor. Printre plante pot fi întâlnite multe specii ocrotite: macul galben de munte, arginţica, sângele voinicului, ghinţura, crinul galben. Crestele cele mai înalte şi custurile sunt cel mai ades lipsite de vegetaţie. Dintre animale, capra neagră, cocoşul de munte şi ursul pot fi adesea întâlnite; marmota este şi ea prezentă.
Potecile turistice din Parcul Naţional (marcate) pot fi utilizate respectându-se regulile impuse într-o arie protejată. Potecile din Rezervaţia ştiinţifică nu sunt permise turiştilor; frumuseţile din interiorul acesteia ni se dezvăluie din înaltul crestelor şi vom reuşi astfel să protejăm elemente importante pentru biodiversitatea planetei Pământ.

CĂI DE ACCES
Calea ferată Târgu Jiu – Petroşani – Simeria; vom putea utiliza astfel staţiile Pui, Râuşor, Băeşti, Ohaba de sub Piatră şi Subcetate. Dinspre Depresiunea Petroşani, acces pe linia ferată Petroşani – Lupeni.
Şoseaua Târgu Jiu, Petroşani, Haţeg, Simeria, Deva; la Livezeni se desprinde ramificaţia spre Valea Jiului de Vest, prin Vulcan, Lupeni, Uricani; din Haţeg se desprinde şosea spre Caransebeş, facilitând accesul în partea nordică a masivului.

Drumuri secundare importante, asfaltate sau pietruite, ce ajung în preajma sau în interiorul muntelui:
– Ohaba de sub Piatră – Nucşoara – Cârnic (asfaltat până la Nucşoara), 19 km. Facilitează accesul la cabanele Cascada (Cârnic), Pietrele şi Genţiana.
– Sântămăria Orlea – Râu de Mori (asfaltat), continuat neasfaltat pe Valea Râuşor până în zona staţiunii turistice Râuşor, 24 km.
– Cârneşti (11 km de Haţeg spre Caransebeş) – Clopotiva – cabana Gura Zlata – barajul Gura Apelor (asfaltat), continuat cu drumul forestier până la Rotunda, 42 km.
– Pui – Hobiţa (5 km), continuat cu drumul forestier până la cabana Baleia (16 km).
– Uricani – Câmpu lui Neag (asfaltat), continuat cu drumul forestier spre cabanele Cheile Butei şi Buta. Importante sunt şi drumurile forestiere de pe Văile Râul Bărbat, Nucşoara, Râul Alb, Sălaş, Valea de Brazi, Bilug, Ursoaia.

LOCALITĂŢI DE ACCES
Haţeg, oraş situat la 350 m altitudine, în depresiunea prinsă între Munţii Şureanu, Retezat şi Poiana Ruscă.
Clopotiva, comună la circa 500 m altitudine. De aici se poate pătrunde pe Valea Râului Mare, până la cabana Gura Zlata, colonia Tomeasa şi barajul de la Gura Apelor, apoi mai departe, pe la fosta cabană Rotunda, până la Lunca Berhina şi Poiana Pelegii.
Râu de Mori, comună la 500 m altitudine, de unde se poate merge în susul Văii Râuşor până la staţiunea Râuşor (trecând prin Suseni şi pe la cetatea şi biserica din Colţ), 12 km.
Brazi, localitate de la poalele muntelui; drum de pătrundere în lungul Râului Mare (spre cabana Gura Zlata) şi racord după 3 km spre Râuşor, în comuna Râu de Mori.
Sântămăria Orlea, comună atestată documentar la 1363, aflată pe drumul naţional Petroşani – Haţeg. De aici pleacă un drum auto nemodernizat spre Râu de Mori şi mai departe la Râuşor, loc de practicare a schiului.
Sarmisegetuza (555 m), comună aflată pe drumul Haţeg – Caransebeş, la 4 km de Clopotiva. Aici se află ruinele oraşului Ulpia Traiana Sarmisegetuza şi un han turistic.
Ohaba de sub Piatră (400 m altitudine), situată pe Valea Streiului, la confluenţa cu Pârâul Sălaşul. De aici pleacă drumul şi marcajul spre cabanele Cascada (Cârnic), Pietrele, Genţiana.
Nucşoara (600-700 m), comună mare pe Valea Nucşoara, poarta principală de intrare în Retezat. În drumul spre munte putem vizita bisericile monument de arhitectură şi ruinele unei cetăţi (secolele XIV – XV) aflată în satul Mălăieşti.
Pui (415 m altitudine), comună mare situată pe drumul Petroşani – Haţeg. De aici se poate urca spre cabana Baleia, trecând prin satele Râu Bărbat şi Hobiţa (550 m).
Petroşani (650 m), municipiu din depresiunea omonimă, punct de plecare spre Lupeni, Uricani şi Câmpu lui Neag, de unde poteci marcate sau nemarcate ajung în Retezatul Mare sau în Munţii Tulişa (partea sedimentară a Retezatului).

LOCURI DE ADĂPOST
Cabana Pietrele, 1480 m altitudine, pe Valea Stânişoara, în pădure de conifere. Două corpuri de clădire şi căsuţe de lemn. 150 locuri. Apă de izvor, lumină electrică de la generator. Bufet. Loc de campare. Canton silvic.
Cabana Genţiana (1670 m), 30-70 locuri, pe Valea Pietrele. Apă de izvor. Nu are curent electric. Oferă doar ceaiuri turiştilor obosiţi.
Cabana Cascada (980 m), situată în zona Cârnic, 35 locuri. Oferă masă. Apă curentă, curent electric. Pot fi lăsate în siguranţă autoturismele celor care suie câteva zile în munte.
Cabana Gura Zlata (775 m), recent modernizată. Are şi căsuţe de lemn. Apă curentă, lumină, restaurant. Loc de campare. Situată pe o terasă, deasupra Râului Mare.
Cabana Buta (1580 m), aflată aproape de limita pădurii. Refăcută după incendiul din anii trecuţi. Bufet, apă de izvor. Nu are curent electric.
Cabana Baleia (1410 m), situată în marginea poienii omonime. Bufet, apă de izvor. Nu are curent electric. Loc de campare. Tot în poiană se află un canton silvic modernizat.
Ministaţiunea Râuşor (1200 m). Hotel cu 30 locuri, restaurant. Pârtie de schi, teleschi.
Popasul Narciselor (localitatea Sălaşul de Sus), pe drumul spre Cârnic.
Cabana Câmpu lui Neag, din localitatea omonimă, aparţinând de Centrala Huilei Petroşani.
Casa de vânătoare Câmpuşel (pe Valea Jiului de Vest), accesibilă dinspre Câmpu lui Neag.
Cabana Cheile Butei (900 m), cu confort turistic ridicat. Restaurant, cazare civilizată, apă curentă, lumină, piscină. 28 locuri.
Cu aprobare, pot fi folosite cantoanele silvice, casele de vânătoare, casele Academiei de la Gura Zlata, taberele de copii de la Brăduleţ. Se poate cere adăpost în colonia Tomeasa.

LOCURI DE CORT
Poiana Pelegii, cabana Pietrele, Râuşor, cabana Buta, Câmpuşel, Poiana stânei din Râu, Lacul Bucura, Lacul Zănoaga, cabana Gura Zlata, Poiana Baleia, zona fostei cabane Rotunda, Lunca Berhina, poieni, circuri glaciare, lărgiri de vale, fâneţe etc.
Numai în cazuri dificile se poate solicita ajutor la Casa laborator Gemenele din cadrul Rezervaţiei ştiinţifice.

Stânele pot fi refugiu temporar şi suficient pentru a ieşi din situaţii limită.
Iarna, majoritatea traseelor din masiv nu se recomandă a fi parcurse fără echipament şi experienţă adecvate. Drumurile spre cabane sau din imediata lor apropiere pot fi abordate de turiştii obişnuiţi care dispun de echipament potrivit şi respectă regulile ascensiunilor de iarnă.